Română      English
Prima pagină  »  Noutăți  »  Știri
Știri
Școala de vară YouthBank 2017 a reunit peste 100 de tineri din R. Moldova
Publicat: 26.06.2017   

În perioada 23-25 iunie 2017 în localitatea Leordoaia din raionul Călărași s-a desfășurat Școala de vară YouthBank. Evenimentul a reunit peste 100 de membri ai YouthBank din cele 8 raioane în care este prezent Programul pentru tineri.
 
Astfel, în cele 3 zile cât a durat Școala de vară YouthBank tinerii au fost implicați în diverse exerciții și activități de formare a deprinderilor de lucru în echipă și luarea deciziilor în comun, stabilirea priorităților, dezvoltarea gândirii strategice și soluționarea divergentelor prin negociere si comunicare eficientă. Echipa de traineri de la Academia Nicolae Dumitrescu au antrenat participanții în misiuni și descoperiri de comori, au traversat trasee pentru depășirea obstacolelor.
 
Pe lîngă activitățile de instruire, tinerii și-au manifestat talentul în cadrul unor activităților culturale: Seara Diversităților și Focul de tabără.
 
“Intr-adevar a fost o experienta de neuitat. Anume prin intermediul acestei scoli de vara, am legat noi prietenii, am invatat impreuna cu toti cei prezenti că pentru a atinge un oarecare obiectiv trebuie să avem o echipa unită, un spirit de echipa bine dezvoltat si o strategie bine gândită pusă in functiune de fiecare membru al echipei. Multumim mult Fundaței Est-Europeane”, a menționat Dumitru Stoica, membru YouthBank Florești.
 
Școala de vară a avut scopul de a încuraja implicarea tinerilor în viața comunitatii si asumarea unor roluri active in sprijinirea semenilor lor. 
 
Școala de vară este un eveniment organizat anual în cadrul Programului YouthBank, coordonat de Fundația Est-Europeană din resursele Guvernului Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.
 
Programul YouthBank încurajează responsabilizarea tinerilor, initiativa civica si contribuie la dezvoltarea comportamentului filantropic al acestora.  
 
Programul este administrat de catre un grup de adolescenți, selectați și instruiți în acest scop, și urmareste: constituirea, promovarea si administrarea transparenta a unui fond special destinat inițiativelor tinerilor și comunităților rurale.
 



Alte Știri

Publicat: 11.07.2017   
Echipa eTwinning din Polonia (NSS Polonia) a organizat în or. Kazimierz Dolny în perioada 6-9 iulie curent un Seminar de Contact eTwinning la care au participat patru profesoare din Republica Moldova, membre a programului eTwinning Plus. Evenimentul a reprezentat o modalitate unică de a găsi un partener de proiect educațional, de a iniția o colaborare internațională cu o altă școală din Europa și, în final, de a se familiariza cu subiectele de artă și cultură. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.07.2017   
În perioada 5-7 iulie curent, la Tirana, Republica Albania a avut loc un seminar de Contact eTwinning, care a întrunit peste 80 de cadre didactice, nou înregistrate pe platforma eTwinning. Republica Moldova a fost reprezentată de 4 profesori, care au inițiat noi proiecte educaționale comune cu colegii din țările europene. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.06.2017   
În perioada 27-29 iunie la Chișinău, Bălți și Cahul peste o sută de inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor au fost familiarizați cu noile proceduri de control și supraveghere în ce privește protecția consumatorilor în domeniul alimentar. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.06.2017   
În perioada 22-23 iunie 2017, un grup format din 5 profesori din R. Moldova a participat la Conferința tematică ”Învățare, predare, schimb de experiență și colaborare între școlile din regiunea Dunării”, ediția a IV-a, care s-a desfășurat la Viena, Austria. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2017   
În perioada 15-22 iunie 2017 la Chișinău, Bălți, Cahul și Comrat au fost prezentate rezultatele unui sondaj la nivel național privind conștiința cetățenească în R. Moldova, la care au participat, în total, peste 100 de reprezentanți ai autorităților publice locale, organizațiilor neguvernamentale și ai instituțiilor mass-media din capital și din regiuni. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.04.2017   
În orașul Edineț, Asociaţia Raională de Educarea Adulţilor Prutul de Sus (AREAP) a deschis o Spălătorie Socială. Deschiderea a avut loc pe data de10 aprilie și are ca scop dezvoltarea antreprenoriatului social prin încadrarea persoanelor cu nevoi speciale în câmpul muncii. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.04.2017   
Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități (AOPD) a lansat site-ul www.incluziune.md, unde pot fi accesate informații despre activitatea celor 40 de organizații membre ale Platformei de advocacy preocupate de promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.04.2017   
La 31 martie, 2017, Fundația Est-Europeană a desfășurat un seminar de instruire pentru reprezentanții platformelor de ONG-uri din cadrul proiectului “Inițiativa comuna de promovare a oportunităților egale”. Evenimentul a întrunit 26 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile, care sunt grupurile țintă ale proiectului și lucrează în următoarele domenii: incluziunea comunităților rome, incluziunea persoanelor cu dizabilități, îmbătrânirea activă, organizații de tineret și egalitate de gen. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.03.2017   
În perioada 23-24 martie curent s-a desfășurat Atelierul de inovație socială organizat în cadrul Programului Fondul pentru Tineri. Evenimentul a întrunit coordonatorii echipelor locale de tineri din 8 raioane ale țării cu scopul de a găsi soluții inovative la problemele comunității, printr-o altă abordare, care să combine sustenabilitatea cu impactul la scară largă. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.03.2017   
Peste 110 de elevi și cadre didactice, participanți în programul eTwinning, s-au întrunit sâmbătă, 25 martie 2017, în premieră la primul Forum al elevilor din R. Moldova cu genericul „eTwinning my gate to Europe”. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.03.2017   
Ceremonia de premiere a companiilor învingătoare în cadrul ediției a III-a a concursului „Operator Alimentar Responsabil” s-a desfășurat, vineri, la Chișinău. Concursul a fost organizat în cadrul proiectului „Armonizarea politicilor în domeniul sanitar al Republicii Moldova cu cele din Uniunea Europeană”, realizat de Fundația Est-Europeană. Inițiativa este finanțată de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.02.2017   
În ianuarie 2017 Fundația Est-Europeană a demarat proiectul ”Construim punți, depășim bariere”, finanțat de Uniunea Europeană. Guvernul Suediei cofinanțează acest proiect. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.02.2017   
Fundația Est-Europeană a implementează programul de Antreprenoriat Social deja de 4 ani. Acesta și-a propus să creeze un mediu favorabil de angajare în câmpul muncii, destinat grupurilor social-vulnerabile din 9 comunități (inclusiv din regiunea transnistreană a ţării) prin crearea întreprinderilor sociale, administrate de Organizații ale Societății Civile (OSC). În scopul de a de a identifica percepțiile beneficiarilor direcți și indirecți ai programului de promovare a antreprenorialului social s-a efectuat un sondaj de opinie în rândul beneficiarilor programului de Antreprenorial social în Moldova, rezultatele căruia au fost anunțate în februarie 2017. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.02.2017   
În luna iunie a anului 2015, Misiunea Socială „Diaconia” a fondat afacerea socială Cangurul.md. Compania de cleaning și mutări este mecanismul prin care organizația are scopul de a oferi un loc de muncă decent pentru persoanele din categoriile social-vulnerabile – persoane care, de regulă, nu au studii, dar au dreptul firesc la o sursă de venit. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.12.2016   
Peste 100 de tineri, membri ai Fondului pentru Tineri din 8 raioane ale țării s-au întrunit în cadrul Școlii de iarnă YouthBank organizată de Fundația Est-Europeană în perioada 21-23 decembrie 2016. Programul de trei zile a inclus atât activități interactive și ateliere de consolidare a echipei naționale, cât și diseminarea bunelor practici locale, prezentarea rezultatele obținute și a activităților realizate în anul 2016 de către echipele locale. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.12.2016   
Al doilea an consecutiv, YouthBank Ștefan Vodă organizează Forumul Inițiativelor Tinerilor pentru a reuni tinerii, proiectele realizate și actorii comunitari. În acest an, la data de 8 decembrie, aproximativ 90 de participanți, aceștia fiind tineri, reprezentanți ai autorităților publice locale , beneficiari ai Programului de Granturi Mici , parteneri, voluntari s-au întîlnit pentru a sărbători succele obținute în rezultatul implementării a 11 proiecte locale implementate în satele din Ștefan Vodă. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.12.2016   
Mai multe studii privind monitorizarea activității Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), Agenției pentru Protecția Consumatorilor (APC) și a Centrului de Sănătate Publică (CSP) au fost prezentate, astăzi, 21 decembrie, în cadrul unui club de presă al Fundației Est Europene din Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.12.2016   
La 17 decembrie curent Fundația Est Europeană, în calitate de Agenție Națională de Suport eTwinning Plus Moldova, a organizat în cooperare cu Ministerul Educației al Republicii Moldova Conferința Națională eTwinning Plus 2016: Proiecte de Succes. Evenimentul a reunit peste 60 de participanți - cadre didactice active pe portalul eTwinning Plus, reprezentanți ai Ministerului Educației al Republicii Moldova și Ambasadori eTwinning Romania. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.12.2016   
Pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie în satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, a avut loc o serie de plantări menite să consolideze terenurile din localitate în fața alunecărilor de pământ, dar și al altor tipuri de dezastre naturale. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2016   
Membrii Grupului de iniţiativă al tinerilor „Cutezătorii”” din satul Pîrjota, raionul Rîşcani cu susținerea Fondului pentru Tineri Rîşcani și ajutați de zeci de voluntari din comunitate au reușit să amenajeze terenul sportiv al Gimnaziului din localitate. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 95

Str. 31 August 1989, 98, etaj 3
Chişnău, MD-2004, Republica Moldova
Telefon:  +373 22 235343
Numărul de fax:  +373 22 542338

 


Acest site web este realizat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Guvernul Suediei și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

© 2017 Fundaţia Est-Europeană   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS