Termenul limită pentru acest concurs a fost extins până în data de 02 iulie 2018.
În perioada iulie 2018 – martie 2019 Fundaţia Est-Europeană şi Uniunea Tinerilor Romi „Tarna Rom” planifică organizarea a 6 ateliere de instruire, 2 zile fiecare, pentru persoanele de etnie romă în oraşul Orhei. Activitatea este parte componentă a Proiectului “ Societatea civilă pentru alegeri incluzive și corecte în Republica Moldova, conform recomandărilor UE și OSCE/ODIHR și angajamentelor internaționale în domeniul drepturilor omului”, realizat de către Fundația Est-Europeană (FEE), în parteneriat cu Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD), Piligrim Demo şi Tarna Rom, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene şi co-finanţarea Guvernul Suediei.
Scopul concursului
Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie care va oferi servicii de cazare, alimentare şi sală de instruire pentru buna desfășurarea a 6 ateliere de instruire în orașul Orhei.
Mai jos puteți accesa Termenii de Referință.
Criterii de selecţie
- spațiu suficient pentru organizarea activităților în aer liber pentru 25 de participanți, inclusiv posibilitatea oferirii de spații semi-închise/închise în cazul în care condițiile climaterice nu vor permite realizarea activităților în aer liber;
- oferta de preţ (unde se va ţine cont de raportul preţ - calitate);
- experienţă în domeniu.
Pentru ca ofertele să fie examinate acestea vor include în mod obligatoriu următoarele:
- scurtă descriere a companiei și a capacității de organizare a atelierelor conform cerințelor de mai sus ;
- oferta financiară care va include preţuri per unitate şi meniul propus.
Notă: Proiectul “ Societatea civilă pentru alegeri incluzive și corecte în Republica Moldova, conform recomandărilor UE și OSCE/ODIHR și angajamentelor internaționale în domeniul drepturilor omului” este înregistrat în HG #246 din 08.04.2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Achizițiile efectuate, de către Fundație, în în cadrul acestui proiect sunt scutite de TVA cu drept de deducere.
Termenul limită de depunere a ofertelor este extins până în data de 02 iulie 2018, ora 24:00.
Ofertele se vor remite la adresa:
Fundaţia Est – Europeană, str. 31 august 1989, nr. 98, etaj 3, 2004 Chişinău, Moldova
sau la e-mail: concurs@eef.md cu subiectul– „Concurs locație – instruire alegeri incluzive Orhei”.
Pentru întrebări vă rugăm să ne contactați la următorul număr de tel: 022 23 53 43, sau prin e-mail la andrei.brighidin@eef.md, persoana de contact – Andrei Brighidin.
Acest site web a fost realizat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Suedia și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.