Română      English      Русский
Prima pagină  »  Anunțuri  »  Concursuri și achiziții
Concursuri și achiziții
Termen extins! Concurs pentru selectarea unei companii care va elabora și implementa strategia de comunicare pentru proiectul ”Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”
Publicat: 08.05.2020   

Începând cu 1 ianuarie 2018, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei, Fundația Est-Europeană (mai departe FEE sau Fundația) în parteneriat cu Asociația Businessului European, HelpAge International, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”.

Proiectul, cu durata de 36 de luni, are ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea socială și economică a Republicii Moldova prin implicarea activă a societății civile și altor părți interesate, ținând cont de prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care cuprinde Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. 

Adițional la activitățile realizate de Fundației și partenerii săi enunțați mai sus, în cadrul acestui proiect au fost oferite 41 de granturi organizațiilor societății civile pentru implementarea proiectelor care prevăd crearea următoarelor structuri și activităților realizate de acestea:

  1. Șase centre de suport în afaceri
  2. Cinci centre de susținere a învățării pe parcursul vieții
  3. Cinci parteneriate incluzive pe piața muncii pentru facilitarea angajării persoanelor vulnerabile
  4. Zece Fonduri de Antreprenoriat pentru Tineri
  5. Cincisprezece întreprinderi sociale

Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să identifice o organizație/companie care va elabora și va implementa un plan de comunicare și vizibilitate în scopul informării publicului larg despre această inițiativă și sporirii nivelului de înțelegere a populației privind acțiunile și inițiativele societății civile. Strategia de comunicare va cuprinde elaborarea de materiale video, fotografii, materiale promoționale, texte/articole, cu ulterioara plasare și difuzare a acestora în mass-media.

În cadrul acestei campanii de promovare vor fi reflectate inclusiv rezultatele celor 41 de proiecte finanțate de Fundație, precum și impactul acestora asupra societății per ansamblu.

Depunerea dosarului

Atenție!  Termen extins! Vă rugăm să prezentați materialele solicitate conform prezentului Caiet de Sarcini până la data de 4 iunie 2020, inclusiv.

Ținând cont de situația pandemică COVID-19, setul de aplicare va fi expediat electronic, la adresa de email: concurs@eef.md cu textul  “Campanie Comunicare proiect Dezvoltare Economică și Socială” în linia de subiect. Va rugăm să transmiteți ofertele semnate de către persoanele autorizate.

Doar organizațiile/companiile selectate vor fi contactate.

Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Caietul de sarcini poate fi descărcat mai jos.

Descarcă fișierele atașate
pdf, 700 KB


Alte Concursuri și achiziții

Publicat: 06.12.2021   
Fundația Est-Europeană este o organizație neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel național în conformitate cu legislația Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 03 noiembrie 2009). Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie pentru achiziționare de combustibil pentru necesități curente pe parcursul anului 2022. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Fundaţia Est-Europeană este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel naţional în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la data de 03 noiembrie 2009). Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta (pentru anul 2022) o companie specializată în comercializarea rechizitelor de birou care va fi partenerul Fundaţiei Est-Europene pe parcursul anului 2022 în aprovizionarea acesteia cu produsele necesare la cerere. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta pentru anul 2022 o companie (persoană juridică) sau mai multe companii, pentru prestarea serviciilor de traducere. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta pentru anul 2022 o companie sau mai multe companii, care va/vor presta servicii transport pasageri pe teritoriul Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.10.2021   
Termen extins! În perioada 2017-2021, Fundația Est-Europeană (FEE) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) implementează proiectul ”Inițiativa comună pentru șanse egale”. Proiectul este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.09.2021   
Termen extins! În perioada 2017-2021, Fundația Est-Europeană (FEE) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) implementează proiectul ”Inițiativa comună pentru șanse egale”. Proiectul este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.09.2021   
Atenție, termen extins! Terment extins: FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.09.2021   
Fundația Est-Europeană a demarat proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă - Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET", finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea acestui proiect. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2021   
Terment extins: FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2021   
Fundația Est-Europeană a demarat proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă - Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET", finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea acestui proiect. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.08.2021   
FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.08.2021   
Termen extins! Începând cu 1 februarie 2021, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova”. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.07.2021   
Începând cu 1 februarie 2021, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova”. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.07.2021   
East Europe Foundation invites Audit Companies to submit proposals for Audit services for a three-year period 2021 - 2023. The audit shall be carried out by an external, independent and qualified auditor in accordance with the international standards. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.02.2021   
Atenție - termen extins până la 6 aprilie 2021! În perioada februarie 2020 – iulie 2022 Fundația Est-Europeană (FEE) şi Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în colaborare cu Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalității implementează proiectul „Advocacy pentru o protecție mai bună împotriva discriminării”. Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană şi cofinanțat de Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.02.2021   
În perioada februarie 2020 – iulie 2022 Fundația Est-Europeană (FEE) şi Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în colaborare cu Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii implementează proiectul „Advocacy pentru o protecţie mai bună împotriva discriminării”. Acest proiect este finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.01.2021   
Pentru a consolida capacitatea Consiliului pentru prevenirea și combaterea discriminării și asigurarea egalității de a-și împărtăși experiența cu instanțele naționale, Fundația Est-Europeană va angaja un consultant care va susţine Consiliul în procesul de aplicare a metodologiei de monitorizare a procedurilor judiciare și identificarea cazurilor de discriminare care necesită amicus curiae. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.12.2020   
Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta (pentru anul 2021) o companie specializată în comercializarea rechizitelor de birou care va fi partenerul Fundaţiei Est-Europene pe parcursul anului 2021 în aprovizionarea acesteia cu produsele necesare la cerere. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.12.2020   
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie pentru achiziționare de combustibil pentru necesități curente pe parcursul anului 2021. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.12.2020   
Atenție! Termen extins! Conform planului de activitate al Fundației, pentru anul 2021, sunt planificate o serie evenimente care necesită servicii de traducere simultană/consecutivă și/sau în scris din / în limbile română, engleză și rusă. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 189

Str. 31 August 1989, 98, etaj 3
Chişnău, MD-2004, Republica Moldova
Telefon:  +373 22 235343
Numărul de fax:  +373 22 542338

 


Acest site web a fost realizat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Suedia și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

© 2022 Fundaţia Est-Europeană   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS