Fundația Est-Europeană cere de la membrii Consiliului de Directori, conducători, angajați, parteneri, beneficiari și voluntari (în continuare acest grup de persoane va fi numit „Părți interesate”) să respecte cele mai înalte standarde de etică în îndeplinirea îndatoririlor și responsabilităților lor.

Toate Părțile interesate sunt încurajate să raporteze despre orice acțiune sau presupusă acțiune întreprinsă în cadrul Fundației care este pretins ilegală, frauduloasă sau care încalcă orice politică a Fundației (fiecare în parte numită „Încălcare”).

Orice persoană care raportează o Încălcare trebuie să acționeze cu bună credință, fără rea intenție față de Fundație sau față de o persoană din cadrul Fundației, și să aibă motive rezonabile pentru a crede că informațiile pe care le comunică indică asupra faptului că a avut loc o Încălcare.

Nimeni din cei/cele care cu bună credință depun o reclamație sau cooperează la investigarea unei încălcări nu va suferi represalii, hărțuire, constrângeri sau alte consecințe adverse.

Politica privind avertizorii de integritate, formularul pentru depunerea unei reclamații, precum și adresele la care se expediază reclamațiile pot fi descărcate mai jos.

Vizualizează
Distribuie