Gala Jurnalismului Comunitar 2025: recunoașterea curajului, empatiei și inovației în presa locală

Povești despre oameni, comunități și soluții locale au fost celebrate la Gala Jurnalismului Comunitar 2025, organizată de Fundația Est-Europeană cu suportul Suediei, în cadrul Programului „Cetățeni activi, comunități prospere”. Evenimentul a reunit jurnaliști locali, formatori și parteneri de dezvoltare care cred în puterea cuvântului și a solidarității pentru schimbarea comunităților.

Gala a fost deschisă de Sorin Mereacre, președintele Fundației Est-Europene, și de E.S. Petra Lärke, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, care au subliniat rolul presei locale în consolidarea democrației și în implicarea civică a cetățenilor. Evenimentul a fost moderat de Petru Macovei, director executiv al Asociației Presei Independente (API).

În cadrul sesiunilor de prezentări, invitații au vorbit despre rolul jurnalismului comunitar ca voce a locurilor care contează.

  • Petru Macovei a pus accent pe importanța continuității, a formării profesionale și a solidarității între jurnaliștii locali.

  • Igor Guzun, editor al publicației URMA ta, a vorbit despre curajul jurnalistului comunitar de a rămâne aproape de oameni și de adevăr, dar și despre impactul mentoratului în dezvoltarea profesională.

  • Vitalie Cazacu, jurnalist și formator, a evidențiat inovația și coeziunea redacțională ca elemente-cheie în transformarea poveștilor locale în modele de implicare civică.

Unul dintre cele mai așteptate momente a fost ceremonia de premiere a laureaților Galei, care a adus în prim-plan materiale jurnalistice ce au contribuit la soluționarea unor probleme reale și au avut impact vizibil în comunități. Premianții au fost recunoscuți la următoarele categorii:

  • Jurnalism de soluții

  • Jurnalism de impact

  • Jurnalism incluziv

  • Jurnalism inovativ

  • Jurnalism de echipă

Discursurile laureaților au fost pline de emoție, recunoștință și reflecții despre misiunea jurnalismului comunitar – aceea de a asculta oamenii și de a construi încredere prin adevăr.

Prin această gală, Fundația Est-Europeană a reafirmat sprijinul său pentru o rețea de jurnaliști care schimbă comunități și contribuie la o societate mai echitabilă și mai implicată.

Imagini Foto
Distribuie