Sorin Mereacre
Președinte
Sorin Mereacre este Președinte al Fundației Est-Europene, cunoscută anterior ca Fundația Eurasia (SUA) în Republica Moldova. Este doctor în Drept Internațional Privat, titlu obținut la Universitatea din București, și licențiat în Drept la Universitatea de Stat din Moldova.
Și-a început activitatea în cadrul Fundației Eurasia în 1998, în funcția de coordonator de proiecte. Are o experiență vastă de cooperare cu instituții internaționale, precum Banca Mondială, Comisia Europeană, USAID, PNUD, OSCE, Consiliul Europei, Sida și DANIDA. A fost membru al grupului de lucru guvernamental pentru implementarea și monitorizarea Programului Preliminar de Țară al „Fondului Provocările Mileniului”, reprezentant al Fundației Eurasia în cadrul Alianței Anticorupție și membru al Consiliului Consultativ al ONG-urilor pe lângă Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
Este unul dintre experții principali ai Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte și membru al Grupului Donatorilor în domeniul societății civile din Moldova.
În perioada 2010–2012, a deținut funcția de președinte al Consiliului Național pentru Participare, care reunește 30 de ONG-uri active din Moldova. În această calitate, a participat la ședințele Guvernului, prezentând poziția Consiliului cu privire la documentele de politici și proiectele de acte normative.
